Te interesează un HOROSCOP calculat special pentru tine?
Îţi doreşti să vorbeşti cu un PSIHOLOG şi, din diverse motive, nu reuşeşti să ajungi la un cabinet?
Ai nevoie de SPRIJIN MORAL pentru a traversa această perioadă?
Ai nevoie să poţi dialoga cu cineva care să îţi înţeleagă atât MINTEA, cât şi SUFLETUL sau cauţi plăcerea unei discuţii inteligente şi savuroase, care să îţi schimbe starea emoţională?
Eu sunt şi voi fi alături de tine, cu toată deschiderea şi înţelegerea necesare unui suport autentic, particularitaţile de gândire, comportament, religie, orientare sexuală, neafectându-ne în nici un fel relaţia.
În fapt, mă angajez să te ghidez în a descoperi soluţia cea mai bună la problemele pe care le ai, să afli răspunsul la întrebările care te frămână sau, pur şi simplu, să vezi viaţa şi dintr-o altă perspectivă, astrologică, psihologică sau spirituală, discuţiile cu mine fiind întotdeauna serioase, dar în acelaşi timp vesele şi relaxante.